joi, 24 octombrie 2013

Comisia Europeană organizează o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din UE - Mediafax

Comisia Europeană va organiza, luni, la Bruxelles, o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din Uniunea Europeană, în urma căreia va fi lansat un studiu privind acţiunile necesare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru animalele de companie, se arată într-un comunicat al CE.
Conferinţa, organizată de Comisia Europeană în colaborare cu Preşedinţia lituaniană a UE, va reuni oficiali europeni, autorităţi guvernamentale, reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi persoane care au un interes personal sau profesional în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor de companie.


Evenimentul este "o oportunitate pentru a discuta pentru prima dată la nivel pan-european chestiuni legate de bunăstarea câinilor şi pisicilor", se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate, şi prinţul Laurent, fratele regelui Philippe al belgienilor, un fervent susţinător al drepturilor animalelor.
Potrivit estimărilor, pe teritoriul Uniunii Europene trăiesc peste 100 de milioane de câini şi pisici. Estimarea se referă doar la animalele de companie, nu şi la cei care trăiesc pe străzi.
Comisia Europeană consideră că dezvoltarea comerţului cu animale de companie a adus cu sine o serie de probleme precum selecţia genetică, mutilare şi alte tratamente inumane.
În prezent, nu există o legislaţie europeană unitară privind tratamentul aplicat animalelor de companie.
Conferinţa organizată luni la Bruxelles va reprezenta şi o platformă pentru lansarea unui studiu referitor la bunăstarea câinilor şi pisicilor. Pe baza acestui studiu şi a concluziilor conferinţei, Comisia Europeană va iniţia măsurile necesare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru animalele de companie.

Stire preluata - Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu